Shhh
Scris pe | January 22, 2012 | Fără comentarii
Îmi vine să tac o mie de ani. Să ascult și să memorez tot ce-mi trece prin fața ochilor, pe la urechi și printre degete. Să procesez totul corect și repede și să-mi redesenez universul.
Accidente
Scris pe | January 15, 2012 | Fără comentarii
Unii oameni par atât de importanți în anumite momente din viață. Totuși, cu timpul îmi dau seama că au fost doar niște intersecții, care au dispărut la fel de natural ca roșul semaforului, pe lângă care am trecut fără nicio amintire semnificativă, fără niciun impact asupra vieții mele sau a lor.
Alții, în schimb, sunt mașinile din trafic de care te lovești. Accidentele. Îți lasă câteva zgârieturi pe aripă, îndoaie o ușă sau îți fac mașina acordeon de-a binelea. Nu ai cum să rămâi la fel după atingerea lor.
Semafoarele sunt folositoare și e bine să le ții minte pentru când treci data viitoare prin zonă. Nici dacă le uiți, nici dacă nu mai treci pe-acolo în veci nu e nicio pagubă. Dar secundele în care ai pierdut controlul și ți s-au perindat în fața ochilor posibilitățile – pe astea n-ai cum să le uiți.
Foto: Miguel Estrella
You make me sick
Scris pe | January 9, 2012 | Fără comentarii
Unii oameni mă fac să mă simt așa:
Alții așa:
Foto: Crazy Ivory, Riccardo Perez
Zile de naștere
Scris pe | January 7, 2012 | Fără comentarii
Anul trecut m-am străduit să nu ratez aniversările cunoscuților și să le zic măcar trei cuvinte, ori într-un mesaj privat și cât m-am priceput de personal pe Facebook, ori printr-un sms sau telefon pentru cei mai apropiați. Cu cadourile să zicem c-am ieșit la liman, de asemenea.
Faza cu alesul de cadouri e o chestiune destul de complicată, dacă vrei să iasă frumos și primitorul chiar să se bucure, nu să dea mai departe, că doar dar tot din dar se face. Fiindcă nici nu sunt disciplina pe picioare, cel puțin în privințele shopping-ului, las mereu pe ultima sută și, indiferent de rezultat, stress-ul ăsta cu făcutul de cadouri de ziua de naștere cred că e disproporționat de mare.
Drept urmare, anul ăsta cadouri de la mine or să primească oamenii care îmi sunt suficient de apropiați încât să găsesc de-a lungul timpului chestii de care cred că s-ar bucura, pe care le voi oferi când le găsesc, adică puțin probabil fix de supraestimata zi de naștere. Dacă nu mă intersectez cu vreun cadouaș potrivit și nici nu-mi preocupă mintea suficient încât să coc o surpriză corespunzătoare, anumite persoane vor fi cadorisite cu obiecte insipide, probabil fiindcă mai am o urmă de jenă și n-o să merg până la capăt cu ideea, mai ales dacă se lasă cu birthday party. Oricum, refuz să mă mai stresez.
Nici mesaje pe Facebook n-o să mai scriu, mai întâi fiindcă o să-l folosesc din ce în ce mai puțin, din cauză de timp minim la computer. Mai apoi, fiindcă nu mai văd rostul urărilor. Nu e ideea mea, dar dacă o șlefuiesc și o scriu, o să fie, după cum zicea Nae. De ce facem urări? Chiar le dorim oamenilor ceea ce le spunem? Și dacă da, ce diferență aducem dacă exprimăm? Probabil diplomatul “La mulţi ani!” e cea mai simplă variantă, să-l adoptăm deci.
P.S. Cu ocazia asta o să observ și oportuniștii, care se vor morcovi că nu le-am urat, iar dacă situația devine dramatică, în spiritul integrării sociale, o să renunț la idee și voi redeveni civilizată și ipocrită de la anul. Dacă-l mai prindem! 
Foto: Matt LaVaute
Despre lucrurile importante: prostia
Scris pe | December 30, 2011 | Fără comentarii
Am luat azi în mână cartea lui Alexandru Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante, și am citit primele pagini. Nu era cel mai potrivit timp de lectură, dar mi-am subliniat câteva paragrafe, după cum urmează:
Inteligență diabolică: sintagma asta e stupidă, e un non-sens. Diabolică este numai prostia (răutatea și Răul sunt efectele ei secundare). Priviți (ocaziile sunt nenumărate) cât de vicleni pot să fie imbecilii, ce tertipuri le dau prin cap, pe care inteligența nu le imaginează, nu fiindcă ar fi incapabilă, ci fiindcă nu-și pierde vremea cu stupidele scopuri ale tertipurilor (tertipurile nu au decât scopuri stupide și, firește, rele, distrugătoare).
Prostia este eternă și invincibilă; e o hidră cu nenumărate capete care cresc la loc de câte ori le tai, de aceea trebuiesc tăiate mereu cu acizii inteligenței, pentru a o ține în șah; e tot ce se poate face împotriva ei.
Ați observat că, de câte ori se vorbește despre prostie, așa, în general, se supără foarte multă lume? E greșit a crede că proștii nu-și dau seama că sunt proști. Știu foarte bine că sunt și au un instinct infailibil în a detecta inteligența și în a se mobiliza împotriva ei, spontan și organic, sistematic și înverșunat.
Fiecare acțiune în care te simți isteț fiindcă ai fentat e o dovadă clară de prostie și răutate. Și, cum s-ar zice, e valabil și pentru mine.
Foto: Alan Yeh
Să puneți murături!
Scris pe | December 25, 2011 | 1 comentariu
Azi am petrecut timp cu vechii mei prieteni, am cântat colinde, mi s-a reunit familia, am primit cadouri, am făcut cadouri, am început ziua pe la ora 1 a.m. cu gânduri către oamenii din jurul meu. În ultima săptămână am dormit după bunul plac, mâine plec într-unul din locurile mele preferate, cu oameni foarte dragi, iar peste o săptămână și un pic încep cea mai frumoasă muncă din câte cred eu că există.
Nu știu care dintre faptele astea contribuie cel mai mult, dar știu că acum mă simt bine și, chiar dacă o să-mi treacă uneori, o să păzesc borcanul în care strâng lucrurile frumoase pe care le trăiesc, iar din când în când o să mai scot câte o murătură din el. Și chiar dacă o să aibă un gust diferit de cel de azi, o să fie mereu un gust plăcut.
Să fiți fericiți și să puneți murături!
Povești muzicale
Scris pe | December 19, 2011 | 1 comentariu
Sania moșului căzu la pământ. Renii se străduiau să se descurce din sforile lungi în care se prinseseră.
- Ce-i asta? întrebă Moș Crăciun privind mirat în jur.
- Se pare că brazii din Pădurea Muzicală au fost legați între ei cu sfoară, iar la viteza noastră, n-am văzut frânghiile negre. Noroc că sania e întreagă.
Sania trasă de reni se opinti încă puțin, apoi se opri.
- Acum ce mai e? întrebă Moșul.
- Nu putem înainta, răspunde renul fruntaș. Pe potecă e cenușă în loc de zăpadă și gheață.
[...]
- Gata, am plecat de aici! strigă Moșul, mai roşu la faţă decât mantia lui cea nouă. Sfori prinse de copaci, cenuşă pe potecă, gheaţă pe acoperiş şi acum mături înfipte în horn?! De ajuns!
Am primit azi un cadou foarte drăgălaș și spontan: primul volum din colecția Povești din Pădurea Muzicală. Mie îmi plac oricum poveștile, iar asta a venit și cu o dedicație măreață de la fratele autoarei. Vă gândeați voi că Chopin și-ar fi dorit de la moșu’ o eşarfă cu parfum de violete? Sau că Mozart își decora bradul cu note muzicale glazurate? Și, mai ales, cum s-a întâmplat ca tocmai acești mari compozitori, spiriduși în Pădurea Muzicală, să fie lăsați de izbeliște de moș Crăciun?
Una peste alta, Cristina Andone și-a făcut debutul în literatura pentru copii cu Poveste muzicală de Crăciun, urmând ca în perioada următoare celelalte povești muzicale să fie publicate și distribuite împreună cu ziarul Adevărul. Despre povestea din spatele poveștilor a scris chiar ea, pe proaspătul ei blog.
Mă bucur mai ceva ca un copil la povești, dar câteodată mă gândesc că, pe unele, aș ezita să i le citesc copilului meu. Poveștile muzicale, în schimb, sunt numai bune pentru toată lumea: copii învață muzică clasică, oamenii mari învață să se hlizească. Și poate și muzică clasică, dacă au amânat până acum
V-ați făcut vreodată o listă de povești pe care să le citiți copiilor voștri?
Tags: cristina andone > moș crăciun > muzică clasică > povești
Eșecuri
Scris pe | December 18, 2011 | 2 comentarii
Când eram și mai tânără, credeam că viața în care munca ocupă mai puțin de 12 ore pe zi e o viață risipită. Și, ca orice ființă proaspătă în câmpul muncii, m-am apucat să-mi compun un CV pe un site dintr-ăla de joburi. Acolo am găsit întrebarea a cărei amintire m-a făcut să scriu acum. Și suna cam așa: ce eșecuri majore ai avut până acum?
Eșecuri majore. La 20 de ani. Cu toate examenele importante luate cu note mai mult decât onorabile, parcurs ceva peste medie într-o clasă de liceu cu foarte mulți oameni isteți, cam ce aș fi putut să fac ca să eșuez?! Când ești tânăr și lucrurile obișnuite îți ies (de genul admiteri la liceu, facultate), rateurile extrașcolare nu se pot număra ca eșecuri. Sunt experiențe și atât. 
Între timp, am picat un examen în anul întâi, mai mult din încăpățânare decât din neștiință. Era un examen cu grilă negativă (răspunsurile greșite nu doar că evident nu se punctează, dar se și scad din cele corecte). Acum cred că e mai corect să te gândești de două ori și să te abții dacă nu ești sigur. Încă mai cad în ispită, din ce în ce mai rar. Ca dovadă, alte examene n-am mai picat.
Am avut ca asistent universitar la gastroenterologie (chestii digestive) un om deosebit care, deși are sub 40 de ani, e medic de succes în România. Merge des la stagii în Franța și, discutând despre exodul medical mioritic, l-am întrebat la un moment dat de ce nu pleacă definitiv. “Ar fi un eșec. La vârsta mea ar fi un eșec.”
Eșecurile vin când nu-ți mai permiți să faci experiențe.
Foto: Vladimir Zotov
Patru țigănești
Scris pe | December 12, 2011 | 3 comentarii
Rămaşi în India, romii au ajuns să cânte în zilele noastre aşa:
Prin Spania, verii lor, Iberian Kale, cântă aşa:
Cei ajunși prin Scandinavia cântă așa (de la sec 40):
Dacă pe la noi papițoii ăștia au cel mai mare succes, or fi de vină numai genele lor?
Sărat
Scris pe | December 11, 2011 | Fără comentarii
Cele mai intense lucruri sunt sărate. Măslinele, brânza, marea, lacrimile, pasta de dinți Parodontax. Câteodată, tot ce e intens îmi e ca sarea-n ochi.
Foto: Josh Morton
keep looking »Abonează-te!
-
Loading ...